World Wide Web și evoluția Internetului. Evoluția rețelelor de calculatoare a început cu multe decenii în urmă, chiar înainte ca acestea să intre în casele noastre. Poate că ați auzit deja de codul Morse și de telegraf. Codul Morse a fost unul dintre primele protocoale comune, un standard creat pentru a comunica la distanță în zilele telegrafului.
În mod similar, protocoalele rețelelor de calculatoare au evoluat pas cu pas de la ARPANET, strămoșul internetului, la internetul de astăzi. Am trecut de la o interoperabilitate limitată și o diversitate uriașă de limbaje de comunicare concurente la protocoalele bine definite și structurate de astăzi (cum ar fi protocoalele de rețea stratificate) și la standardele acestora. În prezent, folosim modelul OSI (Open System Interconnection) ca standard de referință pentru proiectarea de protocoale și servicii standard care respectă specificațiile fiecărui nivel.
Pe scurt, internetul este rezultatul unei serii de eforturi de standardizare care au condus la protocoale comune pentru o abordare comună a comunicării.
Conţinut
Îmbunătățirea conectivității
Având în vedere că tot mai multe rețele sunt interconectate și fac parte din internet în ansamblul său, schimbul de date și coduri a crescut și el. Internetul nu a fost folosit doar pentru a comunica prin e-mail și forumuri de chat, ci a fost folosit din ce în ce mai mult ca infrastructură pentru traficul digital pentru a face schimb de date și coduri. Datorită creșterii rețelei, instrumentele dezvoltate într-un anumit loc puteau fi rapid făcute publice, partajate și distribuite în altă parte.
Pe măsură ce prețurile tehnologiilor de stocare a datelor au scăzut și capacitățile de calcul au crescut, administratorii de sistem au devenit capabili să ofere spațiu de stocare suplimentar pentru a găzdui depozite de date accesibile la nivel global și pentru a furniza servicii la distanță.
Între timp, câțiva cercetători de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) au creat în 1990 un sistem de stocare a documentelor și de publicare a acestora pe internet, pe care l-au numit World Wide Web. În curând a devenit evident că întregul potențial al web-ului putea fi atins numai dacă acesta era accesibil publicului. Astfel, în 1993, CERN a făcut ca codul sursă al World Wide Web să fie accesibil și liber de drepturi de autor.
Adresa primului site web și server din lume a fost info.cern.ch, pus online de CERN. Adresa primei pagini web a fost http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html. Această pagină conținea link-uri către informații despre proiectul WWW în sine, inclusiv o descriere a unui hipertext, detalii tehnice pentru crearea unui server web și link-uri către alte servere de navigare, pe măsură ce acestea deveneau disponibile.
Internet și World Wide Web sunt același lucru?
Majoritatea dintre noi utilizează cuvintele „web” și „internet” pentru a se referi la același lucru, însă acestea sunt de fapt chiar foarte diferite. World Wide Web sau pe scurt „web” sunt paginile pe care le vedeți pe dispozitivul vostru atunci când sunteți online.
Pe de altă parte, internetul este rețeaua de calculatoare conectate pe care funcționează web-ul, dar și la nivelul căreia sunt transmise emailurile și fișierele. Gândiți-vă la internet ca la străzile unui oraș, în timp ce casele de pe stradă reprezintă internetul. Mașinile reprezintă datele care se deplasează de la un site web la altul sau care transportă e-mailurile și documentele noastre independent de web.
Web 1.0
Când oamenii s-au familiarizat cu internetul, au început să scrie documente destinate a fi publicate online, adică pagini web. Astfel a început era numită Web 1.0 sau „web read-only”. Utilizatorul putea doar să citească informațiile disponibile pe pagina web, fără posibilitatea de a reacționa sau de a contribui la acestea. Exemple de Web 1.0 sunt site-urile web statice și site-urile personale. La fel ca în cazul publicității în ziare, companiile ar putea furniza cataloage și pliante pentru a-și prezenta produsele pe web, iar oamenii le-ar putea citi și contacta companiile.
Principala diferență a fost că internetul a oferit expunere. Prin eliminarea tuturor barierelor geografice, informațiile au devenit accesibile oricui și în orice moment. Tehnologia a avansat apoi pentru a răspunde noilor nevoi, astfel încât elementele de securitate și instrumentele de comerț electronic au devenit în curând principalele caracteristici noi.
Pentru ca utilizatorii să poată vizualiza și interacționa cu internetul, era la fel de important ca aceștia să dispună de un software special, numit browser, capabil să extragă informații de pe internet. Deși World Wide Web a funcționat și ca primul browser web, acesta nu era foarte intuitiv pentru utilizator.
Cu o interfață grafică mai bună și o metodologie „point-and-click”, browserul Mosaic, lansat în 1993, s-a răspândit rapid, deoarece era ușor de utilizat și, prin urmare, mai accesibil pentru utilizatorul mediu. La scurt timp după aceea, au apărut și alte browsere web ușor de utilizat. Existența unor browsere fiabile și ușor de utilizat pe cele mai populare computere de la acea vreme a avut un impact imediat asupra răspândirii World Wide Web.
Cum funcționează web-ul?
Un prim pas în înțelegerea modului în care funcționează web-ul, dincolo de ceea ce vedem ca pagini web pe computerele noastre, este relația client-server, menționată în secțiunea anterioară. Trebuie să ne amintim că clienții sunt computerele utilizatorilor conectați la internet, în timp ce serverele sunt computerele care găzduiesc pagini web, site-uri sau aplicații. În plus, comunicarea dintre client și server este posibilă datorită următoarelor elemente:
- Browser web: O aplicație software de pe computerul client utilizată pentru a trimite cereri și a citi informațiile disponibile pe web.
- HTTP: Hypertext transfer protocol este un protocol de aplicație care creează un limbaj comun pentru clienții și serverele care comunică între ele. În mod similar, HTTPS este protocolul prin care datele HTTP criptate sunt transferate printr-o conexiune securizată.
- URL: localizatorul uniform de resurse este adresa unică care identifică un site web.
- DNS: serverele de nume de domeniu sunt ca niște cărți de adrese pentru site-urile web care pot localiza resursele pe internet. Pentru a accesa orice serviciu de pe internet, un utilizator trebuie să utilizeze un nume de domeniu valid.
- TCP/IP: Transmission control protocol (TCP) este un protocol de comunicare între un program de aplicație și protocolul Internet sau IP, după cum s-a menționat în secțiunea anterioară. TCP permite ca informațiile să circule în ambele direcții, ceea ce înseamnă că sistemele informatice care utilizează TCP pentru a comunica pot trimite și primi date în același timp, ca într-o conversație telefonică.
Navigarea pe internet, așa-numita browsing, începe în momentul în care introducem un URL într-un browser web, de exemplu https://omulbun.com/. Browserul se adresează apoi serverului DNS pentru a găsi adresa de identificare a serverului care găzduiește site-ul web.
Browserul trimite un mesaj de solicitare în format HTTP sau HTTPS, solicitând trimiterea unei copii a site-ului către client. Acest mesaj și toate celelalte date care circulă între client și server sunt trimise prin conexiunea la internet folosind TCP/IP.
În cazul în care serverul acceptă cererea, începe să trimită fișierele site-ului web către browser sub forma unei serii de pachete mici de informații numite pachete de date. Apoi, browserul pune laolaltă pachetele într-o pagină web completă și ne-o arată.
Ce trebuie să știți despre browserele web?
Majoritatea browserelor folosesc un cache intern pentru a îmbunătăți intervalul de încărcare la nivelul vizitelor ulterioare pe aceeași pagină. Un „cache” este un spațiu special de stocare pentru fișierele temporare care fac ca un dispozitiv, un browser sau o aplicație să ruleze mai rapid și mai eficient.
Pe măsură ce navigați, istoricul de navigare și modulele cookie pe care le primiți de la diverse site-uri sunt stocate de browserul vostru. Cookie-urile sunt mici bucăți de date care conțin informații utile pentru un site, cum ar fi parolele, setările implicite, browserul utilizat, adresa IP, data și ora vizitei etc. De fiecare dată când utilizatorul încarcă un site web, browserul trimite cookie-uri înapoi la server pentru a notifica site-ul cu privire la activitatea anterioară a utilizatorului.
Deși atât cookie-urile, cât și memoria cache sunt modalități de stocare a datelor pe calculatorul clientului, principala diferență constă în faptul că cookie-urile sunt utilizate pentru a stoca informații care țin evidența diferitelor caracteristici legate de utilizator, în timp ce memoria cache este utilizată pentru a accelera procesul de afișare a unei pagini web.
Nu confundați browserele cu motoarele de căutare! Acestea sunt două lucruri complet diferite. Un motor de căutare este un program software care caută informații pe internet pe baza cuvintelor cheie introduse de utilizator. Un browser este utilizat pentru a accesa informații pe internet, în timp ce un motor de căutare este utilizat pentru a primi informații despre site-urile care au legătură cu cuvintele introduse.
Se poate alege dintre mai multe browsere, dar cele mai utilizate în prezent sunt Google Chrome, Mozilla Firefox, Microsoft Edge și Apple Safari. Pentru a accesa un motor de căutare, trebuie să se folosească un browser. Exemple de motoare de căutare sunt Google, Bing, Yahoo, Baidu, Duckduckgo și multe altele.
Cum funcționează un motor de căutare?
Motoarele de căutare, denumite și „web crawlers” sau „spiders”, sunt programe automatizate care navighează pe internet prin crearea unei copii a tuturor paginilor pe care le-au vizitat. După ce un spider a vizitat, scanat și clasificat o pagină, motorul de căutare poate indexa paginile pentru a crea liste de site-uri web care să faciliteze și să accelereze căutarea.
Spider-ul continuă să se strecoare în alte site-uri, ceea ce înseamnă că indexul motorului de căutare devine din ce în ce mai cuprinzător și mai robust. Un utilizator tastează un cuvânt cheie în motorul de căutare, apoi motorul de căutare răsfoiește milioane de pagini din baza sa de date pentru a găsi ceea ce corespunde acelui cuvânt specific. Apoi, motorul de căutare afișează rezultatele produse de acel cuvânt cheie în ordinea relevanței.
Diferitele îmbunătățiri ale diferitelor tehnologii aplicate la web au făcut ca utilizarea acestuia să fie din ce în ce mai ușoară și, în scurt timp, web-ul a devenit un lucru complet normal și a atras tot mai mulți utilizatori. Odată cu prima vânzare efectuată pe „Echo Bay”, care a devenit ulterior eBay în 1995 și cu lansarea Amazon în 1995, anii 90 au marcat apariția comerțului online. Furnizorii de servicii de internet au apărut rapid pentru a răspunde cererii uriașe de servere pentru conectarea oamenilor la internet.
Pe vremuri, majoritatea oamenilor care lucrau pe computere personale foloseau o conexiune dial-up pentru a se conecta la internet, care funcționa prin intermediul rețelei telefonice, astfel încât nu puteai fi conectat la internet și să telefonezi în același timp. Cu toate acestea, aceste conexiuni erau lente, descărcarea unui fișier dura de obicei mult timp, iar streaming-ul de muzică sau de videoclipuri nu era posibil.
Avantajul lățimii de bandă și a tehnologiei wireless
Apariția tehnologiilor de bandă largă a revoluționat internetul de altădată. Banda largă a oferit o conexiune bidirecțională între utilizatorul final și furnizorul de conexiune la rețea, mai rapidă, de mare capacitate și mereu activă.
Apariția rețelelor de bandă largă a însemnat că oamenii puteau descărca fișiere, melodii, seriale TV și filme la mare viteză. Acest lucru a deschis calea către o lume complet nouă a mijloacelor de comunicare online. Deja la sfârșitul anilor 2000, milioane de locuințe și birouri erau conectate la internet în bandă largă 24 de ore din 24.
În același timp, a fost introdus internetul fără fir, care a devenit rapid norma, înlocuind cablurile Ethernet, care trebuiau conectate fizic la un PC sau laptop pentru a funcționa. Internetul wireless a fost adoptat rapid în multe locuri, cum ar fi cafenelele, magazinele și birourile.
Lățimea de bandă la telefoane
Totodată, progresele realizate de tehnologiile de bandă largă în domeniul telefoniei, în legătură cu creșterea vitezei internetului, au contribuit la creșterea răspândirii telefoanelor mobile.
- Primul acces fără fir la internet datează din 1991, ca parte a celei de-a doua generații (2G) a tehnologiei de telefonie celulară.
- Viteze mai mari au devenit posibile în 2001 și în 2006, când a fost lansată a treia generație (3G). Acest lucru a schimbat cursul sistemelor de comunicații fără fir, deoarece, pe lângă serviciile de telefonie vocală și SMS, au crescut și capacitățile de transfer de date, ceea ce a dus la apariția unor noi servicii, cum ar fi videoconferințele, streaming-ul video și serviciile de comunicare vocală prin internet (cum ar fi Skype). Telefoanele inteligente au creat apoi un boom pe piața telefoanelor mobile, determinând și mai mulți clienți să utilizeze internetul.
- Tehnologia de a patra generație (4G) pentru rețelele celulare în bandă largă a fost introdusă în 2009. Aceasta a oferit acces rapid la internet prin telefon, facilitând utilizarea serviciilor de jocuri, a televiziunii de înaltă definiție, a videoconferințelor și chiar a televiziunii 3D.
- Se așteaptă ca următoarea generație a tehnologiei rețelelor celulare, 5G, să revoluționeze modul în care oamenii trăiesc și lucrează. Aceasta va fi mai rapidă și va permite conectarea mai multor dispozitive decât permite rețeaua 4G. Aceste îmbunătățiri vor permite un nou val de produse tehnologice. Rețelele 5G implementate începând cu 2018 în diferite regiuni ale globului sunt încă la început.
Datorită tehnologiilor disponibile, care permit o capacitate mare și o conectivitate mai rapidă, internetul a devenit rapid un fenomen internațional, în loc să fie un fenomen național. Cu toate acestea, un aspect crucial al evoluției internetului este cel al accesibilității.
Accesibilitatea se referă la disponibilitatea acelor tehnologii care permit utilizatorilor să se conecteze la internet. Pe de o parte, accesibilitatea este determinată de acoperirea geografică a infrastructurii tehnice care asigură conectivitatea la rețea, în timp ce, pe de altă parte, resursele necesare, adică economia și cunoștințele, sunt cele care au un impact asupra accesului utilizatorilor la internet.