Securizare telefon mobil Android (protejare telefon). Vom vorbi despre câteva moduri în care puteți păstra în siguranță un telefon Android, de exemplu permisiunile aplicațiilor, eliminarea virușilor etc.
Securitatea telefonului vostru Android este mai implicată decât adăugarea unui cod PIN. Citiți în continuare acest articol și veți afla câteva moduri de securizare pentru un telefon sau tabletă Android.
Conţinut
Evitați rețele Wi-Fi publice
Telefoanele inteligente și tabletele sunt dispozitive mobile, ceea ce înseamnă că le putem folosi într-o cafenea, restaurant etc. Important este să fie Wi-Fi gratuit, bineînțeles. Dar nu ar trebui să intrăm în capcană doar pentru a putea profita de o conexiune gratuită la internet.
Rețelele Wi-Fi publice sunt incredibil de utile atunci când sunteți afară și trebuie să vă conectați online, dar nu sunt întotdeauna în siguranță. Compania de securitate Wandera a examinat 100 000 de telefoane mobile și a constatat că 24 la sută folosesc în mod regulat rețele Wi-Fi nesigure. De asemenea, a constatat că 4% dintre aceste dispozitive au intrat în contact cu un atac de tip MITM (Man-In-The-Middle) în noiembrie 2017.
Compania de securitate recomandă, dacă utilizați o rețea Wi-Fi publică, să nu plătiți nimic sau să efectuați tranzacții, să utilizați o rețea VPN, dacă este posibil, să instalați o aplicație de securitate care să detecteze site-uri false și puncte hotspot nesigure și să dezactivați conexiunea automată pentru rețelele Wi-Fi.
Configurați blocarea ecranului
Configurarea unei blocări a ecranului este cea mai simplă metodă de a proteja Android atunci când telefonul sau tableta voastră intră pe mâinile greșite. Puteți seta blocarea cu PIN, blocarea cu model, sau blocarea cu amprentă digitală (dacă telefonul dispune de această opțiune). Este simplu să blocați telefonul. Accesați Settings > Security > Screen lock.
Blocați aplicațiile
Puteți adăuga un strat suplimentar de protecție pentru aplicații, blocații doar aplicațiile importante, pentru acest lucru instalați aplicația App Lock. Nu numai că vă permite să activați și să dezactivați blocarea cu PIN pentru aplicații, cum ar fi Facebook și Gmail, aceasta oferă și o opțiune pentru ascunderea fotografiilor și a videoclipurilor care nu ar trebui văzute de ochii curioși.
Actualizați telefonul și aplicațiile
Actualizările pentru Android și aplicații nu oferă doar funcții noi, ci și corecții pentru erorile legate de vulnerabilitate și securitate. Ar trebui să vă asigurați că aplicațiile sunt setate să se actualizeze automat prin Wi-Fi (din meniul Magazinului Google Play). Asigurați-vă că ați instalat actualizările noi pentru sistemul de operare în Settings > About Phone > System updates.
Nu descărcați aplicații din afara Magazinului Google Play
În mod prestabilit, telefonul sau tableta voastră Android nu vă lasă să instalați aplicații decât din magazinul Google Play, însă este ușor să verificați acest lucru în Settings > Security > Device Administration > Unknown sources.
Google nu are control asupra aplicațiilor din afara magazinului său de aplicații, deci, gândiți-vă bine înainte să instalați aplicații de pe un site necunoscut, încercați să folosiți numai surse de încredere.
Gestionați permisiunile la aplicații
Un avantaj la descărcarea aplicațiilor numai de pe Google Play este că vă va spune ce permisiuni necesită o aplicație înainte de instalare, iar dacă aveți o versiune recentă de Android, vi se va cere să acceptați permisiunile doar atunci când sunt necesare.
Există adesea aplicații ciudate care au nevoie de acces la permisiunile din telefon, cum ar fi jocuri care doresc să vă vadă persoanele de contact și aplicațiile de mesagerie care doresc să vă acceseze camera pentru a trimite mesaje video. Cu toate acestea, dacă nu doriți o aplicație care necesită o anumită permisiune, nu o instalați.
Pe Android Marshmallow este abilitatea de a gestiona permisiunile la o aplicație și de a controla ceea ce poate și nu poate face pe telefon chiar și după ce ați instalato. În cazul în care o aplicație are nevoie de o permisiune pe care nu ați acordat-o, vă va solicita permisiunea înainte de a-și face treaba. Permisiunile pentru aplicații le găsiți în Settings> Apps> App Permissions.
Configurați conturi de utilizator
De la lansarea versiunii Android Lollipop se pot configura mai multe conturi de utilizator pe tabletă sau pe telefon. Dacă intenționați să partajați dispozitivul cu alt membru al familiei, cu un coleg sau prieten, le puteți oferi acces numai la numite părți din Android pe care doriți să le vadă. Conturile de utilizator le găsiți în Settings> Users> Add User. Citiți și cum puteți configura controlul parental pentru telefon sau tabletă Android.
Căutați viruși și aplicații malware
Virușii pentru Android sunt puțini, sunteți dispuși la mai mult risc atunci când atingeți pe un link primit în Gmail sau într-un mesaj text și dezvăluiți prea multe informații personale decât să descărcați o aplicație cu virus din Magazinul Google Play. Dar este posibil.
Dacă doriți puteți instala o aplicație antivirus, cum ar fi Lookout, Avast sau AVG Free. Aplicații pentru antivirus securitate telefon Android.
Rețineți că, pentru a evita virușii Android trebuie să descărcați aplicații numai de la Google, și fiți atenți pe ce link-uri din mesajele private atingeți.
Avem un articol separat despre cum puteți elimina viruși din telefon. Șterge virus din telefon Android.