Upgrade de la Windows XP la Windows 10. Dacă PC-ul sau laptopul vostru încă rulează Windows XP, atunci este timpul să faceți upgrade. Vă vom explica opțiunile pentru actualizarea la Windows 10.
Windows XP este încă iubit de mulți oameni și încă rulează pe milioane de PC-uri și laptop-uri. Dar nu mai este susținut de Microsoft și, prin urmare, este expus riscului de viruși și malware.
Deci, nu este o idee bună să utilizați Windows XP dacă computerul este conectat la internet, deși un program antivirus bun ar trebui să ajute.
Având în vedere că PC-ul sau laptop-ul este probabil destul de vechi, este posibil să nu puteți face upgrade la Windows 10, ar trebui să achiziționați un laptop sau PC nou.
Cu toate acestea, dacă nu vă puteți permite acest lucru, este posibil să instalați Windows 10. Va trebui să efectuați o instalare curată deoarece nu există nicio modalitate pentru păstrarea fișierelor, setărilor și programelor. Nu este o limitare de la Windows 10, ci de la XP. Chiar dacă ați fi dorit să faceți upgrade la Windows 7 din XP, este același lucru trebuie să ștergeți hard disk-ul și să faceți o instalare curată.
Conţinut
Cât costă Windows 10?
Windows 10 Home costă 690,00 RON direct de la Microsoft iar versiunea Professional costă 199.99 RON. Cu toate acestea, dacă nu vă deranjează așteptarea livrării, puteți cumpăra Windows 10 Home de pe Amazon, acesta costă 68 euro și versiunea Pro 72 euro. Desigur, puteți căuta și pe eMAG, Altex sau evoMAG.
Ar trebui să fac upgrade de la Windows XP?
Veți vedea cât de mult poate să accelereze computerul atunci când instalați un Windows curat. Dacă folosiți un hard disk curat înseamnă că nu există programe care să pornească cu Windows sau să încetinească PC-ul prin utilizarea memoriei RAM.
O altă opțiune pentru un PC sau laptop mai vechi este utilizarea unui SSD. SSD-urile sunt mult, mult mai rapide decât hard disk-urile tradiționale și pot da o nouă viață unui PC sau laptop pe care credeți că nu puteți instala o versiune mai nouă de Windows. Dacă va interesează avem un articol despre cum să instalați un SSD în PC.
Dacă aveți un PC vechi de aproape șapte ani, ar putea fi o idee mai bună să economisiți banii de licență Windows 10 (și un SSD) și să achiziționați un laptop sau PC nou.
Așa cum am spus la începutul acestui articol, există o mulțime de motive pentru care nu ar trebui să mai utilizați Windows XP. Nu mai primește actualizări de foarte mult timp și ar putea fi vulnerabil la hackeri și viruși. De asemenea, nu puteți utiliza Google Chrome pe XP. Dacă există un program special pe care îl puteți executa numai în XP, atunci puteți crea o mașină virtuală în Windows 10 și puteți rula Windows XP cu programul vechi.
Pot actualiza XP la Windows 10?
Din păcate, nu este posibil să faceți o actualizare, așa cum puteți face cu Windows 7 și 8. În esență, trebuie să formatați hard disk-ul și să începeți de la zero o instalare curată.
Deci, este posibil să instalați Windows 10 pe un PC vechi, dar nu este la fel de convenabil ca actualizarea și păstrarea fișierelor, aplicații, setări etc. Iată cum să instalați Windows 10 pe un PC sau un laptop care rulează Windows XP.
Înainte de a începe, va trebui să salvați tot ceea ce doriți să păstrați pe o unitate hard disk externă, stick USB sau puteți utiliza un serviciu de stocare în cloud, cum ar fi Dropbox sau OneDrive.
Pregătiți discul cu Windows 10 și cheia de licență. Apoi puteți începe instalarea sistemului Windows 10. Nu există nicio garanție că toate programele vechi vor fi compatibile cu noua versiune de Windows, nici cu perifericele vechi în special cu imprimantele și scanerele.
Ar trebui să verificați online pentru a vedea dacă există informații despre compatibilitatea acestora cu Windows 10. Dacă există un driver Windows 7 pentru modelul vostru de scaner, acesta ar trebui să funcționeze și în Windows 10.
Ar trebui să cumpăr un laptop sau un PC nou?
Aceasta este o întrebare dificilă. În cazul în care PC-ul sau laptopul funcționează în continuare bine, atunci s-ar putea să fiți ok doar să faceți upgrade la Windows 10.
Sfatul nostru, este să achiziționați un PC sau laptop nou. Acum, depinde de câți bani aveți de cheltuit. PC-urile sunt diferite, deoarece vă puteți păstra tastatura, mouse-ul, monitorul și difuzoarele și puteți doar să faceți upgrade la hardware.