Schimbă parola la contul de Instagram pe telefon. Ați uitat parola la Instagram sau vreți să o schimbați? În acest articol vom vorbi despre cum se schimbă parola la un cont Instagram, dar și cum puteți seta autentificarea cu doi factori.
Cu toate toate atacurile de hacking și de securitate care apar online, este o idee bună să schimbați periodic parola. Instagram este o țintă pentru hackeri, mai ales că pe această rețea socială sunt utilizatori din întreaga lume, mai jos veți vedea cum se schimbă parola la contul de Instagram, și acest lucru va dura mai puțin de două minute.
Deschideți aplicația și atingeți pictograma de profil din colțul din dreapta jos (un omuleț mic). Apoi, atingeți cele trei linii din colțul din dreapta sus și selectați Settings din meniul care apare.
Apăsați pe Privacy and security apoi căutați secțiunea marcată Security în care veți vedea o opțiune pentru parolă (Password).
După ce selectați această opțiune se va deschide o pagină nouă în care va trebui să introduceți parola actuală, urmată de cea nouă. Instagram recomandă utilizarea unei combinații de cel puțin 6 numere, litere și semne de punctuație, pentru a crea o parolă puternică și greu de ghicit de prieteni sau hackeri.
Pentru a confirma detaliile actualizate va trebui să introduceți din nou parola, apoi pentru a finaliza procesul atingeți pe butonul Save sau pictograma din colțul din dreapta sus. Acum vă puteți conecta la Instagram cu o parolă nouă.
Ce fac dacă am uitat parola de la Instagram
Dacă motivul pentru care doriți să schimbați parola este că ați uitat-o, atunci este foarte simplu să o resetați. Deschideți aplicația, și în ecranul de conectare trebuie să vedeți o opțiune „Get help signing in„. Apăsați pe aceasta, apoi urmați instrucțiunile și veți avea posibilitatea să schimbați parola.
Autentificare cu doi factori Instagram
Pentru o securitate suplimentară, ar trebui să activați și autentificarea cu două factori. Aceasta înseamnă că, de fiecare dată când contul vostru este accesat de pe un dispozitiv nou, Instagram vă trimite automat un mesaj care conține un cod, apoi va trebui să introduceți codul pentru a continua. Acest lucru împiedică hackerii să acceseze un profil dacă nu are și telefonul utilizatorului.
Pentru a activa autentificarea cu doi factori, accesați Settings > Privacy and security > Two-factor authentication și atingeți pe butonul Get Started. Urmați instrucțiunile de pe ecran pentru a configura caracteristica.
Dacă nu știți cum să folosiți mai multe conturi de Instagram, vă sfătuiesc să citiți un articol dedicat acestui subiect. Cum folosești mai multe conturi de Instagram.