Program de făcut pictograme iconițe la foldere

Program de făcut pictograme iconițe la foldere. Pe internet găsiți multe programe de creat pictograme sau iconițe, dar dacă căutați un program special de creat pictograme pentru foldere, ar trebui să încercați Icomancer.

Program de făcut pictograme iconițe la foldere

Icomancer, este un program gratuit care poate fi folosit fără probleme pe toate sistemele de operare Windows (atât pe 32 de biți, cât și pe 64 de biți), acesta oferă utilizatorilor un număr mare de funcții ca să creeze pictograme pentru folderele din Windows începând de la zero cu imagini la alegere.

Pentru a folosi programul Icomancer, după ce este descărcat și instalat, va fi necesar să creați un cont special, care este esențial pentru a încărca pictogramele online și apoi să le descărcați în orice moment (rețineți că accesul poate fi făcut cu contul vostru de Facebook).

Când rulați programul și fereastra principală este deschisă, toate instrumentele disponibile sunt afișate cu o scurtă descriere.

Există un instrument care poate copia pictograma unui folder, unul care vă permite să setați imediat pictograma creată, altul care vă permite să salvați pictogramele sub formă de fișiere ICO sau PNG și altele pentru a accesa rapid unele seturi de pictograme gata făcute, care pot fi modificate în funcție de plăcerea voastră.

Toate pictogramele pe care le creați, le puteți schimba culoarea, modelul, imaginea și, bineînțeles, formatul.

Pictograma creată poate fi previzualizată, înainte să o salvați (puteți vedea un exemplu în imaginea de la începutul acestui articol).

Pentru a descărca pe PC sau laptop acest program de făcut pictograme, conectați-vă la site-ul Lavasoftworks și faceți clic pe butonul Download. Pe pagina care se deschide faceți clic pe butonul Download din partea stângă.

Alternativ mergeți pe site-ul Softpedia și faceți clic pe butonul Download Now. Veți vedea o fereastră de tip pop-up, de acolo va trebui să alegeți un server pentru a descărca programul. După ce ați descărcat programul, faceți dublu clic pe icomancer-Setup.exe și urmați instrucțiunile de instalare.

Un alt program de făcut pictograme găsiți aici. Creează pictograme pentru programele din calculator.