Recuperare parole din calculator

Recuperare parole din calculator. Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de servicii și instrumente, atât online, cât și offline, zi de zi trebuie să folosim programe prin care putem stoca și regăsi parolele foarte ușor și simplu, fără îndoială, acest lucru este foarte util și important.

Recuperare parole din calculator

Cu toate acestea, mulți utilizatori preferă să evite utilizarea acestor programe și aleg să se bazeze numai pe memoria lor sau, preferă să salveze parolele direct în aplicațiile utilizate.

Cu timpul, parolele salvate și, prin urmare, introduse automat la momentul potrivit, pot fi însă uitate, ceea ce le face practic imposibile de tastat, dacă este necesar. Pentru a rezolva cu ușurință o situație de acest tip, este posibil să utilizam un program gratuit precum PasswdFinder.

Recuperare parole din calculator

PasswdFinder este un program care vă permite să vizualizați cu ușurință parolele salvate în Windows care sunt folosite de programele instalate. Programul acceptă un număr mare de aplicații diferite, inclusiv browsere, clienți de mesagerie instantanee și clienți FTP.

Programul are o interfață de utilizator foarte simplă, așa cum puteți observa și în imaginea de la începutul acestui articol, iar utilizarea sa este, de asemenea, destul de simplă. Când porniți programul, scanarea aplicațiilor utilizate va fi inițiată automat, oferind lista tuturor conturilor și a parolelor utilizate pe calculator sau laptop.

După finalizarea căutării, făcând click pe fiecare cont cu butonul din dreapta al mouse-ului, va fi afișat un meniu special din care pot fi efectuate diferite operațiuni, cum ar fi copierea contului împreună cu parola, eliminarea rezultatelor de căutare, actualizarea listei sau identificarea unui cont specific.

Lista datelor obținute prin programul PasswdFinder poate fi, de asemenea, exportată într-un fișier HTML sau imprimată. Din panoul de setări a programului, va fi posibil să specificați programele care ar trebui incluse în căutare și care nu.

Programe suportate de PasswdFinder

De asemenea, acest program îl puteți utiliza pentru a găsi parole Facebook sau Google. Alte programe suportate:

  • Apple Safari
  • Google Chrome
  • Internet Explorer
  • Opera
  • Mozilla Firefox
  • Gmail Notifier
  • IncrediMail
  • Mail Commande
  • Microsoft Outlook 2000, 2002, 2003
  • Microsoft Outlook 2007, 2010, 2013
  • Microsoft Outlook Express 6.0
  • PocoMail
  • Windows Live Mail
  • FileZilla
  • Internet Download Accelerator

Lista completă cu toate programele suportate de PasswdFinder o găsiți pe site-ul (magicaljellybean.com/passwdfinder/).

PasswdFinder este compatibil cu următoarele sisteme: Windows XP, Windows Vista, Windows 7, Windows 8, Windows 2003 și Windows 10.

Download PasswdFinder

Pentru download, accesați site-ul magicaljellybean.com/passwdfinder/ și dați click pe butonul Download Installer v 1.0.0.25 (4.1 Mb).

Program simplu de găsit parole în calculator download

Dacă din anumite motive nu puteți descărca programul de pe site-ul menționat mai sus, atunci accesați site-ul softpedia și pe pagina de download dați click pe butonul Download Now. După ce faceți acest lucru, veți vedea că apare o fereastră de tip pop-up, acolo va trebui să dați click pe link-ul External mirror, așteptați 5 secunde apoi salvați fișierul PasswdFinderInstaller.exe pe calculator.

Dacă căutați un manager de parole pentru browser, vă sfătuiesc să citiți: Manager de parole pentru browser Opera, Firefox sau Chrome.