Aplicații de făcut poze mai mici pentru Android sau iPhone. Căutați un program sau o aplicație de micșorat pozele din dispozitivul mobil? Dacă răspunsul este da, în acest articol veți găsi cele mai bune aplicații de micșorat poze.
Dacă doriți să trimiteți poze prietenilor pe WhatsApp, dar înainte de a face acest lucru, doriți să reduceți dimensiunea acestora și să le modificați calitatea, trebuie să știți că este posibil acest lucru direct de pe telefon. Nu contează dacă utilizați un telefon Android sau iPhone.
Vom vorbi despre aplicațiile care, în opinia noastră sunt cele mai bune aplicații de redimensionat poze. Aplicații din această categorie există atât gratuite, cât și la plată, pentru Android sau iOS. În majoritatea cazurilor acestea sunt foarte simple de utilizat și nu necesită abilități tehnice speciale pentru a fi utilizate.
Conţinut
Resize Me! (Android)
Dacă utilizați un smartphone sau o tabletă Android și căutați o aplicație care vă permite să faceți pozele mai mici, atunci are trebui să descărcați imediat aplicația Resize Me!.
Aceasta este o aplicație gratuită și foarte simplă de folosit, aplicația vă permite să reduceți dimensiunea imaginilor pe care doriți să le trimiteți prin e-mail sau în alt mod de partajare. De asemenea, dispune de o interfață de utilizator foarte simplă și intuitivă, acest lucru face utilizarea simplă chiar și pentru cei mai puțin experimentați în editarea imaginilor. Puteți instala aplicația din Magazinul Google Play.
Photoczip (Android)
Dacă căutați o aplicație care vă permite să interveniți exclusiv pe compresia imaginilor, atunci puteți încerca aplicația Photoczip. Este, de fapt, un instrument util doar pentru subiectul în cauză, adică comprimarea imaginilor. Aplicația o puteți descărca gratuit pe un telefon sau tabletă Android.
Pentru a utiliza Photoczip, descărcați, instalați și porniți aplicația, apoi selectați albumul și fotografia (sau fotografiile) pe care doriți să le comprimați și apăsați pe butonul Compress din partea stângă jos. Apoi așteptați ca procedura să fie pornită și finalizată, iar în final apăsați butonul Done.
Ecranul care va fi afișat va fi cel cu lista completă de imagini care au fost comprimate utilizând aplicația.
Dacă este necesar, puteți modifica setările implicite din aplicație, atingeți pe Settings din ecranul principal la Photoczip și modificați setările din listă. Puteți modifica formatul de ieșire, calitatea generală a imaginilor, numele care va fi atribuit automat fișierelor și așa mai departe. Toate modificările efectuate vor fi aplicate instantaneu.
Aplicație redimensionare imagini: Desqueeze (iOS)
Utilizați un dispozitiv iOS și căutați o aplicație pentru redimensionare imagini? Atunci ar trebui să încercați aplicația Desqueeze și veți vedea că nu veți regreta. Aceasta este o aplicație gratuită (dar, disponibilă și într-o variantă Pro cu funcții suplimentare), care vă permite să redimensionați cu ușurință și automat fotografiile din telefon.
Acesta vă permite să alegeți între diferite presetări, să selectați formatul imaginii în care doriți să convertiți fișierul selectat și, să reduceți dimensiunea, astfel încât să simplificați și să accelerați procedura de partajare pe WhatsApp, Messenger sau alte aplicații.
Deci, descărcați și instalați aplicația pe dispozitiv, porniți aplicația și atingeți pe Next, apoi pe Request și pe OK (pentru a autoriza aplicația să acceseze fotografiile) și apoi pe Get Started.
Acum, selectați fotografia (sau fotografiile) pe care doriți să le redimensionați din lista care vă este afișată pe ecranul principal al aplicației, sau căutați imaginile care vă interesează în diferite albume, apăsați pe pictograma din partea stângă sus.
Apoi apăsați butonul Next din partea de jos și alegeți formatul în care doriți să convertiți fotografia (PNG, JPG sau TIFF) sau lăsați opțiunea Auto, reglați dimensiunea și orientarea imaginii folosind butoanele de mai jos și apoi atingeți pe Next.
În ecranul care vă este afișat, atingeți pe butonul DPI Auto pentru a schimba DPI, comprimare și biți, apoi apăsați pe săgeata din stânga sus pentru a confirma setările și apoi pe butonul Go! care se află în partea de jos. În ecranul care va fi afișat, veți putea previzualiza rezultatul modificărilor. Fotografia modificată va fi salvată automat în galerie.
Aplicație de redimensionat poze: Photo Compress (iOS)
O altă aplicație de redimensionat poze pe care ar trebui să o încercați este Photo Compress. Aplicația este gratuită (dar cu achiziții în aplicație pentru a adăuga caracteristici suplimentare), are o interfață de utilizator simplă, dar foarte intuitivă și vă permite să faceți un lucru, să redimensionați imaginile pentru a economisi spațiu de stocare pe dispozitiv. Aplicația poate să comprime mai multe fotografii simultan, și oferă comenzi speciale pentru a interveni atât asupra calității, cât și asupra dimensiunii.
Alte aplicații de făcut poze mai mici pentru telefon Android sau iPhone
Trebuie să știți că aplicații de făcut poze mai mici există foarte multe, aplicațiile menționate mai sus sunt în opina noastră cele mai bune din această categorie. Dacă căutați alternative, puteți încerca alte aplicații din lista de mai jos. Aplicațiile le puteți instala pe un telefon Android sau iPhone, la fel ca și cele menționate mai sus, unele sunt gratuite iar altele la plată.
- Photo & Picture Resizer (Android) – Aplicație simplă care vă permite să reduceți ușor și rapid dimensiunea fotografiilor prin selectarea diverselor presetări care sunt gata de utilizare sau prin setarea parametrilor personalizați. De asemenea, indică spațiul salvat pe dispozitiv în comparație cu fișierul original. Aplicația este gratuită.
- Reduce Photo Size (Android) – Aceasta este o aplicație excelentă și gratuită pentru redimensionarea sau tăierea imaginilor, astfel încât să le puteți partaja fără probleme prin e-mail sau pe rețelele sociale.
- Photo Compresso 2.0 (Android) – Interfața lasă ceva de dorit, acest lucru trebuie menționat, dar aplicația îndeplinește perfect sarcina la care se propune: comprimarea imaginilor. Acesta dispune de numeroase setări pe care puteți interveni, și vă permite să tăiați imaginile selectate. Aplicația este gratuită (dar este disponibilă și într-o versiune Pro cu caracteristici suplimentare).
- Image Shrink Lite (Android) – vă permite să comprimați fotografii direct de pe telefonul mobil, și să le partajați pe rețele sociale. Aplicația este gratuită (dar este de asemenea disponibilă într-o versiune Pro cu caracteristici suplimentare).
- PhotoShrinker (iOS) – O altă aplicație excelentă pentru redimensionarea fotografiilor pe iPhone și iPad, care vă permite să lucrați pe mai multe imagini simultan și să le comprimați. Aplicația este la plată.
- Image Size (iOS) – aplicație gratuită (dar cu achiziții în aplicație pentru a adăuga caracteristici suplimentare) pentru a redimensiona și micșora imaginile prin setarea unui format specific.
Dacă doriți să comprimați poze pe PC sau laptop, avem un articol cu cele mai bune programe de comprimat fișiere pe Windows sau Mac.