Recuperare fișiere sau poze șterse din iPhone cu iTunes. Vom vorbi despre un program care recuperează date sau fișiere șterse din dispozitivele iOS, folosind copia de rezervă din iTunes.
Puteți utiliza iTunes pentru a gestiona datele stocate pe dispozitive iOS. Acest lucru, așa cum mulți dintre voi știu, înseamnă că este posibilă salvarea datelor de pe iPhone, iPad sau iPod folosind iTunes.
Copia de rezervă realizată cu iTunes include date precum, contacte, mesaje, fotografii, videoclipuri, informații despre locație, date despre aplicațiile în uz și multe altele.
Cu toate acestea, nu aveți posibilitatea de a recupera fișiere individuale prin extragerea acestora din copia de rezervă. Cu alte cuvinte: totul sau nimic!
Pentru a rezolva problema în cauză, este posibil să folosiți un program special, cum ar fi iPhone Backup Extractor.
Acesta este un program gratuit care poate fi folosit pe sistemele de operare Windows, Mac și Linux, care, odată ce este folosit, vă permite să extrageți fișiere din copiile de rezervă, iPhone, iPad și iPod, pur și simplu selectând ce este de interes.
iPhone Backup Extractor, când este pornit, intră în acțiune căutând toate copiile de rezervă disponibile în directorul implicit de pe computer (în cazul în care datele nu au fost stocate în directorul implicit, puteți selecta manual directorul de referință).
După ce a fost identificată copia de rezervă, iPhone Backup Extractor oferă o listă a tuturor datelor disponibile care pot fi apoi selectate individual pentru a porni procesul de recuperare.
Programul vă permite să recuperați date precum contacte, fotografii, liste de apeluri, SMS, MMS, clipuri video, mesageria vocală, fișiere, aplicații, jocuri, etc.
De asemenea programul convertește automat bazele de date extrase în format CSV, vCard sau iCal pentru a le permite acestora să fie importate pe dispozitiv.
În schimb, datele despre locație sunt consolidate într-un fișier KML care poate fi folosit cu Google Earth.
Pentru a descărca acest program de recuperare fișiere sau poze șterse din iPhone, conectați-vă la siteul oficial iphonebackupextractor, și faceți clic pe butonul Download Now.
Când descărcarea este finalizată, faceți dublu clic pe iphonebackupextractor-latest.exe și urmați instrucțiunile de instalare.
Iar dacă căutați aplicații de recuperat pozele șterse pe un dispozitiv Android sau iPhone, avem un articol dedicat acestui subiect aici. Aplicații de recuperat poze șterse din telefon.