Transformă CD audio (Track) în MP3 copiere pe stick. Modul de copiere a unui CD audio în MP3 este mult mai ușor decât credeți. Puteți copia muzica transformată direct pe un stick USB sau să o redați pe calculator.
Transformarea melodiilor de pe un CD cu track-uri în fișiere MP3 se poate face foarte simplu datorită programului Windows Media Player. Acesta este un mod fantastic pentru a păstra colecția de muzică, mai ales dacă doriți să încărcați melodiile în cloud, astfel încât acestea să poată fi accesate de oriunde aveți o conexiune la internet.
Va trebui să modificați setările la Windows Media Player ca să fiți siguri că obțineți ieșirea corectă, deoarece implicit veți primi fișiere WMA care nu pot fi redate pe majoritatea dispozitivelor.
Dacă nu sunteți un fan al programului Windows Media Player, puteți transforma CD-urile în MP3 cu programul VLC Media Player pe care îl puteți descărca gratuit, alternativ puteți folosi CDex.
Copiere CD audio în calculator
Dacă utilizați Windows, puteți copia muzica de pe un CD utilizând Windows Media Player, care ar trebui să fie deja instalat în sistem (dacă nu îl puteți descărca de aici). Deci, urmați pașii de mai jos:
- Introduceți discul în unitatea de disc a computerului.
- Deschideți Windows Media Player. Puteți să îl căutați prin intermediul funcției de căutare Windows din partea stângă jos pe desktop.
- În panoul din stânga în Windows Media Player, veți găsi discul pe care l-ați inserat.
- În partea de sus, selectați >> de lângă Rip CD pentru a deschide setările. Sub Format, deschideți meniul derulant și selectați MP3.
- Puteți selecta calitatea audio, cu cât este mai mare calitatea, cu atât muzica se va auzi mai bine, dar dimensiunea fișierului va fi mai mare.
- Odată ce ați ajustat setările după preferințele voastre, faceți click pe Apply, apoi pe Rip CD care se află în partea de sus a programului.
Copiere CD audio în MP3 pe calculator cu VLC
VLC Media Player este un program gratuit și, în general, este mai bun și mai fiabil decât Windows Media Player. Pentru a copia un CD cu VLC urmați pașii de mai jos:
- Descărcați și instalați VLC Media Player pe PC sau laptop.
- Introduceți CD-ul în unitatea de disc a computerului.
- Faceți clic pe Media din partea stângă sus și selectați Convert/Save din meniul derulant.
- În fereastra care se deschide, selectați Disc și apoi Audio CD sub Disc Selection.
- Faceți click pe Browse și selectați CD-ul, în final apăsați butonul Convert/Save.
- În fereastra Convert, selectați Profile și apoi selectați pictograma tool. Aici puteți selecta codec-ul audio, bitrate, etc. Selectați Save când ați terminat.
- Acum veți reveni la fereastra Convert. Selectați Start pentru a începe conversia audio.
Dacă doriți să înregistrați muzică de pe o casetă audio, avem un articol în care explicăm cel mai simplu mod de înregistrare de pe casetă audio pe calculator în MP3.