Nu se mai aprinde laptopul? Încearcă aceste soluții

Dacă nu se mai aprinde laptopul, nu intrați în panică, încercați soluțiile de mai jos și vedeți dacă rezolvați problema. În acest articol, vă voi explica cauzele posibile, și așa poate nu va trebui să vă duceți la reparație degeaba. E de știut că, cei de la reparații chiar dacă vede ca laptopul îl puteți repara și voi, acest lucru n-o să vi-l spună.

Ce faci daca nu se mai aprinde laptopul

Nu se mai aprinde laptopul

daca nu se mai aprinde laptopul verificati alimentarea

Verificați alimentarea. Aceasta este una dintre cele mai frecvente probleme. Există mai multe lucruri care pot aduce probleme, mai ales când se folosește o sursă de alimentare greșită la laptop.

S-ar putea ca alimentarea să nu se mai facă corect. În primul rând, asigurați-vă că bateria este încărcată. Dacă nu sunteți siguri, și nu există nici un indicator de alimentare a bateriei, scoateți bateria din laptop, și pur și simplu folosiți încărcătorul de rețea.

De asemenea, verificați dacă încărcătorul este cel potrivit pentru laptop. Multe laptopuri, în special de la același producător, utilizează mufa de aceeași mărime și, dacă aveți mai multe laptopuri în casă, nu este prea greu să le încurcați și să alimentați cu sursa greșită, care ar putea încărca curent insuficient.

În al doilea rând, verificați siguranța din încărcător. Utilizați o șurubelniță pentru a scoate siguranța și verificați dacă este bună.

Nu se deschide laptopul

Nu se mai deschide laptopul

Dacă laptopul nu se deschide, verificați ecranul. Încercați să deconectați orice monitor extern, chiar și proiectorul dacă îl aveți conectat, pentru a vă asigura că nu oprește laptopul să pornească în Windows.

Dacă se aprinde LED-ul de alimentare și puteți auzi hard disk-ul sau ventilatoarele, dar nu vedeți nicio imagine pe ecran, închideți lumina în cameră și verificați dacă pe ecran nu este o imagine foarte slabă. Este ușor să credeți că laptopul vostru nu se deschide când, de fapt, ecranul ar putea fi problema.

Dacă vedeți imaginea slabă, probabil că invertorul ecranului nu mai funcționează cum trebuie. Acestă piesă modifică curentul direct (DC) care vine de la baterie sau sursa de alimentare la un curent alternativ cerut de ecran.

Înlocuirea unui invertor nu este prea dificilă dacă știți ce faceți și unde puneți mâna, problema este când cumpărați piesa de schimb. Deoarece invertoarele nu sunt chiar așa ieftine.

Dacă laptopul se încarcă, dar nu vedeți nicio imagine pe ecran, panoul LCD ar putea fi defect. Înlocuirea ecranului la laptop se poate face, dar ecranele pot fi costisitoare. Mai ales dacă este un laptop mai vechi, merită să vă gândiți, nu cumva să fie mai bine să cumpărați unul nou.

Deconectează unitățile USB

Dacă vedeți că totul este în regulă cu sursa de alimentare și cu ecranul, este posibil ca laptopul să se blocheze înainte de a încărca Windows-ul. Acest lucru poate să fie de la un stick USB sau un card de memorie inserat într-un port USB. De obicei, veți vedea un mesaj de eroare, cum ar fi „Operating system not found„.

Asta înseamnă că BIOS-ul este setat să încerce bootarea de pe unitățile USB și nu de pe hard disk-ul intern. Ar putea fi și un disc rămas în unitatea DVD, așa că verificați și unitatea DVD.

Pornește laptopul în Safe Mode (Modul de siguranță)

Chiar dacă nu puteți încărca Windows-ul, este posibil să intrați în modul de siguranță. Apăsați tasta F8 când laptop-ul pornește și veți vedea un meniu care oferă posibilitatea să porniți în Safe Mode.

Dacă puteți intra în modul de siguranță, puteți anula modificările care au determinat laptopul sau PC-ul să se încarce normal. Puteți încerca să dezinstalați toate programele noi pe care le-ați instalat recent, să dezinstalați un driver actualizat recent sau să creați un cont de utilizator nou, dacă contul este corupt.

Dacă nu știți cum să creați un cont nou de utilizator, vă sfătuiesc să citiți un articol dedicat acestui subiect. Cum creezi un user, cont de utilizator nou în Windows 10.