Cum afli cine este conectat la routerul tău Wifi

Cum puteți ști dacă cineva este conectat la routerul vostru Wifi și cum să împiedicați acest lucru.Cele mai multe routere Wi-Fi au parola activată în mod prestabilit, astfel încât atunci când vă uitați prin orice listă de hotspot-uri, Wi-Fi din apropiere, veți vedea de obicei un lacăt lângă toate acestea.

Totuși, unele routere au Wi-Fi „deschis” sau neprotejat, ceea ce înseamnă că oricine se poate conecta și utiliza internetul fără a introduce o parolă.Dar întrebarea este cum afli cine este conectat la routerul tău Wifi și ce posibilități sunt de a bloca persoanele necunoscute .

Cum afli cine este conectat la routerul tău Wifi

Utilizați pagina de administrare a routerului

Cea mai bună, dar nu cea mai ușoară cale este să vă conectați la router și să utilizați interfața sa pentru a verifica ce dispozitive sunt conectate.Este posibil să faceți acest lucru de pe telefon, dar mai bine să utilizați un PC sau o tabletă cu un ecran mai mare, deoarece majoritatea routerelor nu sunt optimizate pentru utilizarea telefonului.

În bara de adrese a browserului web scrieți 192.168.1.1 și apăsați Enter. Acest lucru funcționează pentru multe routere, dar altele folosesc alte adrese IP. Adresa poate fi găsită pe router sau poate fi găsită în manualul routerului.

Fiecare router este diferit, dar toate ar trebui să aibă o opțiune de vizualizare a fiecărui dispozitiv conectat. Evident, sunteți interesați doar de cei conectați prin Wi-Fi, deci selectați acea opțiune sau încercați să filtrați lista numai pentru cei conectați fără fir.

Pe BT Smart Hub, de exemplu, puteți să faceți clic pe My Devices pe pagina principală și apoi pe conexiunile fără fir.Când vedeți lista, veți găsi probabil câte trei informații pentru fiecare dispozitiv:

Adresa IP (de exemplu, 192.168.1.17)
Adresa MAC (de exemplu, EF-34-4D-9A-FE-36)
Nume (de exemplu, Omulbun-iPhone)

Rețineți că unele routere prezintă o listă a tuturor conexiunilor făcute în trecut, nu numai celor conectate în prezent.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să vă faceți griji dacă vedeți telefoane de la persoane care nu sunt conectați chiar atunci. Ceea ce trebuie să faceți este să salvați toate dispozitivele Wi-Fi din listă, dintre care posibil că o sa găsiți și dispozitive necunoscute. Acest lucru poate fi dificil, dar chiar dacă nu le puteți ști pe toate dispozitivele, folosirea tehnicii de filtrare MAC  va împiedica cel puțin conectarea dispozitivelor neautorizate în viitor.

Opriți persoanele să se conecteze la Wifi prin filtrarea adreselor MAC

O adresă MAC este un identificator unic pentru fiecare dispozitiv Wi-Fi (și, de asemenea, dispozitive de rețea cu fir). Practic, toate routerele vă permit să creați o listă a adreselor MAC și să permiteți doar conectarea celor din listă.

În acest fel, chiar dacă parola Wi-Fi este distribuită (de exemplu, de către copii prietenilor), acestea nu vor putea să se conecteze până când adresa MAC a telefonului nu a fost adăugată în listă.

Modalitatea de a găsi o adresă MAC variază: este posibil să fie scrisă pe dispozitiv sau poate fi necesar să treceți prin meniul de setări a dispozitivului pentru a o găsi.